Educație juridică și civilizație pentru minori

De curând, specialiștii în educație juridică au ajuns și la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, o instituție renumită pentru importanța pe care o acordă activităților educative extracurriculare. 

Invitația de a organiza ora juridică aparține învățătoarei clasei a IV-a, Doina Scutaru.

Ce poate fi mai provocator decât să explici copiilor cu vârsta cuprinsă între 9-10 ani, limbajul pretențios al domeniului juridic? Specialistul juridic care a făcut față cu brio acestei provocări a fost avocat Ana Maria Rață. 

Ora juridică a fost un adevărat succes, copiii fiind deosebit de receptivi și curioși. Din dialogul cu elevii, avocatul a aflat că, uneori, copiii sunt apelați pe telefon de persoane necunoscute sau că în mijloacele de transport în comun persoanele necunoscute intră în vorbă cu ei. 

În viziunea copiilor de clasa a IV-a, legea reprezintă „civilizație”, doar prin educație oamenii ajungând la civilizație. 

La finalul orei juridice, copiii au tras concluzia că respectarea regulilor ne face viața mai frumoasă și mai sigură, respectarea legilor și a regulilor salvându-i atât pe ei, cât și pe cei cu care intră în contact. 

În general, ora juridică s-a concentrat pe pericolele existente la angajarea în traversarea străzii (de exemplu, cu căștile în urechi sau privind în telefon), comunicarea cu necunoscuții (pe stradă sau la telefon), regulile de siguranță privind utilizarea telefonului mobil (pe stradă sau în tramvai), siguranța pe conturile de socializare, prevenirea pericolelor pe internet etc.

Deși statistica arată că, în general, minorii au tendința de a nu respecta regulile (declanșând astfel victimizarea), totuși, la finalul orei juridice s-a remarcat faptul că elevii clasei a lV-a din cadrul Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” au cunoștințe solide de educație juridică preventivă, cunosc importanța respectării regulilor de comportament în societate, factor care a condus la un dialog efervescent între interlocutori. 

În cadrul orei juridice s-a analizat și viziunea copiilor asupra „Codului penal pe înțelesul copiilor”, o carte juridică ce se adresează minorilor cu vârsta cuprinsă între 10-18 ani. Rezultatul a fost satisfăcător, în sensul că minorii sunt pregătiți încă de la această vârstă pentru a recepționa corect informațiile juridice. 

 

*** Ora juridică s-a desfășurat în cadrul proiectului „Orașul Juridic”, inițiat de Asociația pentru Dialog în Justiție în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Direcția Generală Anticorupție, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Iași, Agenția Națională Antidrog – Iași, Asociația Vespasian V. Pella din Iași.